În epoca în care trăim, tot mai ameninţată de criza energetică globală, meţinerea unei atenţii ridicate la problemele de mediu constituie un factor determinant pentru orice societate proiectată în viitor.
Gold Plast acţionează cu angajament şi atenţie pentru ca propria organizaţie să poată garanta respectarea mediului şi a normativelor naţionale şi internaţionale legate de aceasta. Această atenţie se traduce prin proceduri operaţionale, tehnologii de avangardă şi sensibilizarea întregului personal neştiutor al societăţii cu privire la practicile de protecţie a mediului, având obiectivul de a obţine cât mai curând certificarea ISO 14001:2004.
Produsele Gold Plast sunt realizate din materii plastice reciclabile care, dacă sunt gestionate corect în ciclul deşeurilor diferenţiate, sunt destinate să-şi menţină propria utilitate în timp. Produsele din material plastic reciclabil care, graţie unei greutăţi din ce în ce mai reduse, constituie doar o minimă parte din totalitatea deşeurilor, pot fi transformate pentru a reintra în ciclul de producţie şi pentru a contribui în mod pozitiv la bilanţul energetic.
Nu aruncaţi niciodată materialul plastic în mediu, ci puneţi-l în containerele corespunzătoare, având grijă să-l separaţi de eventuale alte materiale. Acesta este modul cel mai sigur pentru a garanta respectarea mediului fără ca acestuia să-i fie sustrase resurse ulterioare pentru producerea de produse care din eco-compatibil au doar numele.